24 March 2020

Contractele în derulare și pandemia COVID-19

Av. drd. Eugen Sârbu, Partner Oglindă & Asociații

Av. Ana-Maria Castravete, Associate Oglindă & Asociații

Deși ar fi de preferat, totuși, nu ne așteptăm ca lumea de afaceri, mai ales sub presiunea crizei și sub riscul insolvenței, să devină o lume a solidarității și a empatiei. Vor fi în continuare, poate mai agresiv ca până acum, speculanți și vânători de parvenire pe seama celor aflați în dificultate.

Dictonul care a caracterizat reacția antreprenorilor români la criza din 2008 a fost „laissez passer”. S-a dovedit că pasivitatea nu este o soluție în fața zdruncinărilor economiei. În numai 2 ani business-uri de 11,3 mld. € au intrat în insolvenţă, iar în 10 ani (între 2008 și 2018) peste 179.000 de companii au devenit insolvente.

Liberalismul economic are și componenta laissez-faire, care presupune libertatea antreprenorilor de a fi proactivi în a-și promova și proteja propriile interese.

În condițiile actuale, în care virusul COVID-19 se răspândește cu rapiditate și a fost declarată pandemia de către OMS, este de preferat ca antreprenorii să prefigureze încă de pe acum o strategie de business pe termen mediu și lung. 

Indiferent că vorbim despre microîntreprinderi sau despre antreprenorii care sunt în fruntea economiei, în cazul în care apar dificultăți în executarea contractelor, este de preferat ca părţile să coopereze, să manifeste toleranţă şi să revizuiască în mod amiabil contractul, pentru a stabili noi termene de executare, adaptate la realitatea perioadei în care trăim, în care întregi sectoare de business par a fi înghețate.

Nu doar durata contractului este afectată, ci și costurile executării devin mai mari, date fiind dificultățile de aprovizionare cu materii prime, costul majorat al acestora sau dificultăți cu forța de muncă.

Ceea ce este clar e că nicio ramură a economiei nu își va mai păstra trendul anterior, ci va trebui să se adapteze.

Dacă un contract deservește în continuare interesele economice ale ambelor părți, atunci este de dorit menținerea sa în vigoare, la pachet cu soluția suspendării executării pentru o scurtă perioadă de timp, până când vor fi mai clare efectele și durata pandemiei.

De asemenea, între  profesioniști corecți și înțelegători cu dificultățile partenerilor lor, scopul comun al menținerii contractului (pentru că încă poate prezenta interes economic) trebuie să-i determine pe aceștia să convină o ajustare a prețurilor și a termenelor de execuție, fiind evident că un contract împovărător se va bloca într-un anumit punct, cu toate presiunile și abuzul de drept pe care o parte dominantă ar considera că le poate exercita.

Trecutul apropiat ne-a învățat că pasivitatea nu este o soluție. Antreprenorii au la dispoziție soluții legale eficiente pentru a se asigura că nu îi va copleși valul de blocaje care deja se manifestă abrupt. Pentru asta, trebuie să acționeze cu promptitudine, pentru a se asigura că contractele aflate în derulare nu vor deveni împovărătoare pe viitor și nu vor genera litigii în care, pe fondul pasivității din prezent, să piardă sume considerabile de bani în viitor.

Mare atenție la gradul de dificultate pe care îl comunicați partenerului contractual. A supralicita dificultățile cu care vă confruntați vă poate genera prejudicii pe viitor. Nu orice dificultate vă exonerează de obligația de a executa contractul. Granița dintre instituția forței majore și instituția impreviziunii este una fină. Departajarea se face în funcție de gradul imposibilității de executare în care vă aflați. Dacă imposibilitatea poate fi depășită, chiar și cu costuri mai mari, atunci aveți în continuare obligația de a vă executa contractul, chiar dacă el a devenit foarte oneros. Soluția în caz de impreviziune este să solicitați la timp adaptarea contractului, adaptare pe care o puteți obține și pe cale judiciară, dacă prin cooperarea amiabilă cu partenerul contractual nu puteți ajunge la o soluție benefică ambelor părți. 

Prin urmare, proactivitatea pe care trebuie să o implementați trebuie să fie adaptată la nivelul real de dificultăți pe care le întâmpinați, iar abordarea față de partenerii contractuali ar trebui să fie una progresivă și proporțională cu dificultățile survenite.

Suspendarea executării contractului

În primul rând, Codul Civil prevede că atunci când imposibilitatea de a executa obligațiile contractuale este una temporară, executarea obligațiilor se suspendă pe o durată rezonabilă, ținând seama de modul în care se derulează evenimentele. (art. 1634 C.Civ) Prin urmare, operatorii economici care se văd în imposibilitatea de a-și executa obligațiile pot cere suspendarea contractului, fără a fi ținuți răspunzători. Atenție însă la obligația de notificare. Legiuitorul nu a dorit să îl elibereze pe debitorul obligației de orice răspundere. Astfel, în temeiul solidarismului contractual, articolul 1634 Cod Civil reglementează obligația debitorului de a-l notifica pe creditor într-un termen rezonabil, iar eventuala indiferență în a transmite informații va fi sancționată prin obligarea acestuia la repararea prejudiciilor cauzate creditorului. 

Așadar, orice operator economic care prevede în viitorul apropiat că nu își poate executa obligațiile contractuale, trebuie să își notifice partenerii de afaceri, astfel încât să găsească cea mai buna soluție și niciunul dintre ei să nu sufere prejudicii. 

Încetarea contractului

În cazul în care evenimentul de forță majoră se întinde pe o durată mai mare decât a fost anticipat, Codul Civil prevede că debitorul se poate elibera de obligațiile sale pe care nu le mai poate executa. Legiuitorul menționează la finalul dispoziției legale că debitorul va beneficia de eliberarea din obligațiile sale, dacă nu a fost pus în întârziere (art. 1634 C.Civ). Prin urmare, se întărește ideea că debitorul nu trebuie să își neglijeze obligația de a notifica, obligație de bună-credință. Eventualele prejudicii suferite de cocontractant nu vor fi suportate de operatorul economic care se află într-o situație de forță majoră, pe care a notificat-o în timp util. Articolul 1351 C.Civ menționează că răspunderea va fi înlăturată când eventualele prejudicii sunt cauzate de forța majoră sau de cazul fortuit. Astfel, art. 1634 permite atragerea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lipsa notificării.

Tot Codul Civil prevede că sarcina probării imposibilității de executare revine debitorului. Cum poate proba un operator economic forța majoră? 

În Legea 335/2007 a Camerelor de Comerţ din România, se prevede că una dintre atribuțiile Camerei de Comerț și Industrie a României și a Camerelor de Comerț județene este de a aviza existența cazului de forță majoră. Camera de Comerț și Industrie a României poate aviza existența unui caz de forță majoră, reprezentat în prezent de gravitatea răspândirii COVID-19, la solicitarea expresă a operatorilor economici. Într-un comunicat publicat pe site-ul CCIR se menționează ca avizul se va emite în baza următoarelor documente doveditoare:

  • cererea de emitere a avizului, semnată de reprezentantul legal;
  • o copie a contractului afectat de evenimentul de forță majoră, cuprinzând clauza de forță majoră;
  • atestări de la organele, autoritățile și instituțiile abilitate, de la caz la caz, privind existența și efectele evenimentului invocate, localizarea acestuia, momentul începerii și terminării;
  • notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariția evenimentului invocat și efectele sale asupra derulării operațiunilor contractuale. 

Nici CCIR și nici Camerele județene nu sunt abilitate să declare sau nu la nivel național/internațional o anumită situație ca fiind o situație sau un caz de forță majoră. Singurul atribut al CCIR și al Camerelor județene este de a analiza, la cererea comercianților, și a aviza sau nu, existența forței majore – privită exclusiv din perspectiva efectelor și influenței acesteia asupra executării obligațiilor rezultate dintr-un contract comercial.

Prin urmare, dacă în contract se prevede o clauză de forță majoră generală, care nu prevede nimic în caz de epidemii sau pandemii, cum este situația răspândirii COVID-19, CCIR are posibilitatea să emită un aviz care certifică situația de forță majoră, dar nu poate interveni în raportul dintre părți. 

Impreviziunea

Este posibil ca dificultățile economice cu care se confruntă antreprenorul să nu fie absolut imprevizibile și absolut insurmontabile, dar o executare în aceleași condiții a contractului să fie excesiv de oneroasă.

Pot exista și situații în care operatorul economic poate executa în continuare contractul, dar cu implicații financiare mai mari. 

Atunci când pandemia nu aduce neapărat o sistare a activității economice, ci o creștere a costurilor, ce îi rămâne de făcut antreprenorului? 

Codul Civil reglementează mecanismul impreviziunii la art. 1271 și prevede că „dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor sau încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.” 

Activarea teoriei impreviziunii poate rezulta din schimbare excepţională a împrejurărilor iniţiale cauzate atât de o împrejurare care îmbracă haina forţei majore cât şi a cazului fortuit. Art. 1.271 C. Civ nu exclude ca onerozitatea excesivă să fie cauzată de un eveniment de forţă majoră.

Prin urmare, un operator economic care se vede în situația de a executa o obligație, considerabil modificată de implicațiile pe plan economic ale COVID-19, se poate adresa instanței de judecată pentru revizuirea contractului și restabilirea echilibrului contractual.

În concluzie, orice operator economic trebuie să fie atent la contractele pe care le derulează în acesta perioadă și să își adapteze strategia de business la contextul actual. În orice situație contractuală, mai ales în situația unei perturbări majore a echilibrului contractual, antreprenorii ar trebui să țină seama și de obligațiile care sunt subînțelese în orice contract, chiar dacă nu sunt expres prevăzute de părți, și anume buna-credință și solidarismul contractual. 

Evident, dacă solidarismul și buna-credință se dovedesc a fi o iluzie, există soluții legale și judiciare care pot aduce beneficii importante și pot preveni pagube majore, cu condiția de a fi promovate în instanță după un due diligence și o corespondență contractuală făcute prompt și cu corecta invocare a instituțiilor legale incidente.