Domenii de expertiză

Imobiliare

Oferim servicii complexe în domeniul real estate, incluzând negocierea contractelor, due-diligence, asistenţă în executarea contractelor, înregistrarea de companii. Interesul nostru este de a ne adapta munca ideii de business a clienţilor noştri. Oferim clienţilor noştri cel mai potrivit cadru de desfăşurare a activităţii şi ne implicăm atât în plan naţional, cât şi internaţional.

Oferim servicii specializate pentru tranzacții în domeniul real estate, atât în jurisdicții străine cât și în plan național, în ceea ce privește acțiuni și bunuri în vederea prezentării unui cadrul lărgit, adaptat fiecărei situații. Avocații noștri au reprezentat actori importanți ce activează în domeniul proiectelor rezidențiale sau a clădirilor de birouri, inclusiv în aspecte privitoare la dreptul fiscal și financiar.

Simona Reithofer

„Coeziunea echipei este un factor esențial pentru succesul oricărui proiect. Organizarea, dedicarea și atenția reprezintă ingrediente care permit prestarea unui serviciu avocațial de înaltă calitate.”

Simona este avocat partener al Oglindă & Asociații, membră a Baroului București din anul 1999. Coordonează practica de drept fiscal a societății, fiind absolvent al programului de master “Drept fiscal” din cadrul Facultății de Drept – Universitatea din București. Avocat litigant cu o vastă experiență, a fost implicată în litigii și dispute complexe atât pentru persoane juridice cat si pentru persoane fizice în domeniile dreptului civil, comercial, muncii, fiscal, penal al afacerilor și altele.

În prezent, Simona este activ implicată în dezvoltarea practicii societății în domeniul protecției datelor cu caracter personal. A absolvit un curs de acreditare internațională (PECB) în domeniu protecției datelor cu caracter personal, oferind servicii de audit, consultanță și supervizare în calitate de DPO (Data Protection Officer) la cele mai înalte standarde de conformitate cu GDPR.

Claudiu Andreescu

„Detaliile fac diferența! Atenția, analiza temeinică, înțelegerea în profunzime a aspectelor tehnice ale unui proiect sau dosar sunt atuurile care fac diferența în gândirea strategiei clientului sau a dosarului.”

Claudiu este avocat din 1998 și partener al Oglindă & Asociații din 2015. Coordonează unele dintre cele mai importante și complexe proiecte în domeniul construcțiilor și achizițiilor publice, fiind direct implicat atât în zona de consultanță de business cât și în asistența și reprezentarea clienților în fața instanțelor sau a curților de arbitraj.

În prezent, unul din domeniile de interes pentru Claudiu a devenit implementarea GDPR la companiile Românești. În acest sens, este la curent cu provocările pieței referitoare la conformarea cu condițiile GDPR și oferă consultanță de business pentru mari companii din România.

Eugen Sârbu

„Pentru mine, ca avocat, fiecare caz este special și reprezintă o nouă provocare. Mă implic cu pasiune și devotament pentru a le oferi clienților cele mai bune soluții astfel încât, la final, să avem împreună satisfacția că am reușit și că putem merge mai departe.”

Eugen este specializat în dreptul construcțiilor, achiziții publice, drept administrativ, dreptul mediului și drept contractual. În aceste domenii a administrat dosare complexe, în care cheia succesului a reprezentat-o viziunea sa strategică și abilitatea de a îmbina dreptul român cu dreptul Uniunii Europene.

În domeniul arbitrajului comercial internațional, Eugen a absolvit cursurile ICC Paris Academy și Masterul de Arbitraj Internațional al Universității din București, iar ca avocat a asigurat reprezentarea clienților în litigii arbitrale de drept contractual și de dreptul construcțiilor.

În prezent, Eugen este Doctorand al Universității din București cu specializarea Drept Privat Român, fiind autorul mai multor publicații și cercetări științifice.