Domenii de expertiză

Comercial – fuziuni și achiziții

Consultanța şi disputele în domeniu dreptului comercial reprezintă un pilon important al activităţii noastre. Oferim clienţilor noştri suport permanent în probleme de management, reducere a riscurilor, capital social, înfiinţarea de noi societăți.

Avocații noștri au o expertiză bogată în ceea ce privește asocierile în participație, naționale și străine, negocieri, scrierea și revizuirea contractelor internaționale, redactarea de opinii legale în orice industrie, inclusiv în ceea ce privește tranzacțiile și investițiile transfrontaliere, oferind consultanță de specialitate în dezvoltarea unor strategii optime.

De asemenea, venim în sprijinul clienților noștri în activitatea zilnică: asistență și consultanță în ceea ce privește conformarea din punct de vedere legal a deciziilor și întâlnirilor la nivel managerial, audit, redactarea de documente diverse și depunerea lor cu respectarea condițiilor de formă și a termenelor legale.

Suportul nostru în acest sector se completează cu ghidarea strategică şi planificarea pas cu pas a operaţiunilor de fuziuni şi achiziţii. Credem că pentru o operaţiune de succes este nevoie de o echipă de specialişti din diverse domenii de activitate. Partenerii noştri nu primesc doar consultanţă juridică, ci şi o bine fundamentată opinie de afaceri, în vederea evaluării şi planificării corecte a procesului de luare a deciziilor.

Oferim consultanță în toate aspectele legate de proiecte naționale și internaționale, tranzacții și dezvoltarea strategiilor de diminuare a riscurilor. Experiența avocaților noștri în dreptul comercial, financiar, dreptul concurenței și practicile fiscale reprezintă garanțiile unei consultanțe de calitate și a unor rezultate de succes.

În acest domeniu avem și o activitate publicistică însemnată, pe aspecte controversate de drept intern și internațional precum doctrina grupului de societăți, doctrina

piercing the corporate veil

, remediile contractuale și altele.

Bazil Oglindă

„De la idee la acțiune și la rezultat, cu integritate. Uneori nici clientul nu îndrăznește să viseze la succesul pe care l-ar putea obține dintr-un litigiu. De aceea noi, ca avocați, trebuie întotdeauna să luptăm să obținem chiar mai mult decât ceea ce l-ar mulțumi pe client, pentru că așa îi arătăm respectul, încrederea și valoarea noastră ca profesioniști. Sperăm să atingem acest deziderat și pe viitor cel puțin în aceeași măsură ca până acum.”

Bazil a fondat Oglindă & Asociații în 2015 din dorința de a aduce pe piața serviciilor juridice din România o prestație unică, complexă, personalizată, orientată spre client și spre nevoile lui. Avocat din 1998, experiența acumulată îl recomandă ca un excelent strateg, având capacitatea de a gândi soluții inovatoare pentru cele mai complexe probleme de drept și de business.

Arbitru și vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, arbitru al International Chamber of Commerce și al altor curți de arbitraj la nivel mondial, Bazil și-a completat experiența de avocat cu cea de soluționare a disputelor în calitate de arbitru, fiind numit în numeroase dosare de dreptul construcțiilor, drept comercial și drept civil.

Rolul de formator pe care îl are în cadrul echipei, îl exercită și în calitate de conferențiar universitar doctor în cadrul Universității Româno-Americane, unde predă drept civil și drept procesual civil.

Activitatea sa publicistică materializată prin numeroase lucrări științifice se completează cu numeroasele opinii legale pe care le-a emis și susținut în calitate de expert în drept privat român în fața instanțelor sau curților de arbitraj internaționale.

Eugen Sârbu

„Pentru mine, ca avocat, fiecare caz este special și reprezintă o nouă provocare. Mă implic cu pasiune și devotament pentru a le oferi clienților cele mai bune soluții astfel încât, la final, să avem împreună satisfacția că am reușit și că putem merge mai departe.”

Eugen este specializat în dreptul construcțiilor, achiziții publice, drept administrativ, dreptul mediului și drept contractual. În aceste domenii a administrat dosare complexe, în care cheia succesului a reprezentat-o viziunea sa strategică și abilitatea de a îmbina dreptul român cu dreptul Uniunii Europene.

În domeniul arbitrajului comercial internațional, Eugen a absolvit cursurile ICC Paris Academy și Masterul de Arbitraj Internațional al Universității din București, iar ca avocat a asigurat reprezentarea clienților în litigii arbitrale de drept contractual și de dreptul construcțiilor.

În prezent, Eugen este Doctorand al Universității din București cu specializarea Drept Privat Român, fiind autorul mai multor publicații și cercetări științifice.